Întrebări frecvente

Capitole

ÎNSCRIEREA LA GRĂDINIȚĂ

Având și grupă de creșă, înscriem și copii antepreșcolari cu vârsta de minim 1 an și 6 luni.

La semnarea contractului sunt necesare următoarele documente:

  • copie certificat de naștere al copilului
  • copie carte de identitate părinți/tutori.

 

Înainte de intrarea în colectivitate mai sunt necesare următoarele:

  • adeverință medicală de la medicul de familie/pediatru care cuprinde date d e la naștere, vaccinari și avizul de intrare în colectivitate
  • adeverințe medicale pentru părinți cu mențiunea ”clinic sănătos” 
  • rezultatele următoarelor analize medicale: exsudat nazal, exsudat faringian, coprocultură și examen coproparazitologic.

Înscrierile se fac pe toată perioada anului, în limita locurilor disponibile. 

Pentru a vă rezerva un loc la grădinița noastră, vă recomandăm să vă înscrieți cu minim 6 luni înainte. 

Da, se acceptă copii care nu sunt obișnuiți cu folosirea oliței. În acest sens, vom aplica un

antrenament zilnic prin folosirea oliței de 3 ori pe zi, apoi, după dobândirea controlului sfincterian, discutăm cu părinții despre pașii necesari în dezvățarea de scutece.

ADAPTAREA LA GRĂDINIȚĂ

Credem într-o acomodare blândă și treptată a copilului la grădiniță, în care rolul părintelui este unul foarte important. Astfel, după ce discutăm cu părinții despre ce înseamnă o acomodare sănătoasă și cu beneficii pentru copii, invităm părinții să se alăture copiilor timp de 3 zile, pentru o integrare cât mai ușoară în colectiv. Acest proces este facilitat de educatorii noștri specializați, dar și de psihologii grădiniței. Recomandăm apoi un program scurt pentru copii, pe care îl creștem treptat în funcție de particularitățile fiecăruia.

Da, sigur. Copiilor li se permite în perioada de acomodare să aducă cu ei orice obiect de care sunt atașați (jucărie de pluș, păturică).

PROGRAM ȘI ACTIVITĂȚI

Programul grădiniței este între 08:00 și 18:00, de luni până vineri. Se poate opta pentru 3 variante de program: program scurt fără prânz, program scurt cu prânz și program lung. 

Avem o curte generoasă (peste 3.000 mp), de care ne bucurăm în fiecare anotimp. Pentru a putea ieși zilnic, le cerem părinților să le aducă celor mici echipamentele adecvate vremii (cizmulițe de ploaie/zăpadă, pelerine și salopete impermeabile). Din noiembrie până în februarie, ieșim o dată pe zi, iar din primăvară până în toamna, petrecem majoritatea timpului afară.

Copiii se pot bucura zilnic de micul nostru ”nature learning park” în care pot explora din plin: plante, flori, pomi fructiferi, animale domestice, alei senzoriale, nisipar, pista de motoare, cutii senzoriale, zona de arte și cea de construcții. 

Activitățile opționale sunt dinamice și se modifică în funcție de interesul copiilor. În prezent, avem disponibile cursuri de limba engleză, dans, înot, arte, aikido și un atelier de gătit.

Se organizează foarte multe ieșiri tematice cu copiii (la pădure, fermă, expoziții, muzee, ateliere), excursii de o zi, dar și evenimente speciale (serbări, Ziua Familiei, activități cu bunicii, Seara mamelor, ateliere de parenting, seri de film în aer liber). 

ALIMENTAȚIE ȘI SĂNĂTATE

Apreciem nutriția ca pe un aspect integrant al educării și dezvoltării copiilor. Prin urmare, toate aspectele referitoare la mese sunt analizate cu mare atenție, meniul este întocmit de către un medic nutriționist și este gătit în bucătăria proprie. Meniul este unul echilibrat, asigurând totodată diversitate alimentară, având la bază alimente cu aport crescut de substanțe nutritive și vitamine, fructe și legume proaspete, ingrediente și condimente naturale. Ingredientele sunt proaspete și atent selecționate, materia primă fiind achiziționată zilnic. Nici gustul preparatelor nu a fost lăsat la o parte, Pygmalion găsind echilibrul ideal între bucate sănătoase, hrănitoare, gustoase și meniurile atât de des întâlnite în preferințele celor mici.

Da, părinții trebuie să aducă o adeverință medicală care să specifice alergiile copilului. 

Încă de la înscriere, părinții sunt informați cu privire la situațiile în care copilul nu poate frecventa grădinița, pentru a putea în acest fel să reducem cât mai mult posibil răspândirea unor boli. Personalul este instruit în acordarea primului ajutor și colaborează cu un medic pediatru, care consultă copiii o dată pe săptămână și ia deciziile medicale în grădiniță.

TAXE

Da, taxa este tip abonament și se achită integral, indiferent de numărul de zile în care copilul a frecventat grădinița. 

Cele 4 mese sunt incluse în taxa de grădiniță și majoritatea ieșirilor și mini-excursiilor. Se achită suplimentar doar activitățile opționale sau excursiile care presupun costuri mai ridicate.

COMUNICARE

Comunicarea are loc prin ședințe periodice, discuții zilnice, printr-o platformă online (Kinderpedia) și prin grupuri de WhatsApp. De asemenea, se organizează întâlniri de evaluare cu psihologul și educatorul copilului. Prin intermediul platformei online, părinții sunt informați cu privire la meniul zilnic și cât a mâncat copilul la fiecare dintre mese, cu privire la perioada de somn, activități zilnice cu descriere și poze, precum și în legătură cu evenimente, ședințe, ieșiri și cursuri opționale. 

PERSONAL ȘI CALIFICĂRI

La grupele de creșă avem 2 educatori la maximum 15-16 copii, iar de la 3 ani și jumătate în sus avem un educator la o grupă de 15-16 copii. Cadrele didactice sunt sprijinite în activitatea lor de către o îngrijitoare și de un psiholog care este angajat full time. 

În grădinița noastră, investim constant în creșterea și perfecționarea echipei, considerând că dezvoltarea personalului este esențială pentru a oferi copiilor cea mai bună educație și susținere emoțională. Educatorii au studii în pedagogie preșcolară și psihologia copilului, dar înțelegem că performanța de durată vine din învățare continuă. Astfel, pe lângă formările interne aliniate cu viziunea și principiile noastre educaționale, personalul participă activ la conferințe, cursuri de perfecționare și sesiuni de formare. Creșterea continuă a echipei este pentru noi mai mult decât un obiectiv, este o parte fundamentală a viziunii noastre, reflectând angajamentul de a rămâne în pas cu cele mai noi practici educaționale și de a susține dezvoltarea armonioasă a fiecărui copil. 

Resurse